miercuri, 30 martie 2011

Lamborghini Gallardo Tricolore, ediţie specială dedicată Italiei

Pentru a sărbători cei 150 de ani de la unificarea Italiei,Lamborghini pregăteşte o ediţie specială a modelului Gallardo. Constructorul din Sant'Agata Bolognese a publicat deja o primă imagine a ediţiei speciale, botezate Gallardo Tricolore, ediţie ce va fi dezvăluită oficial în cadrul evenimentului Esperienza Italia 150, programat începând cu 16 martie la Torino.
Noua ediţie specială se va individualiza cu ajutorul nuanţei albe în care este vopsită caroseria. Nu putea lipsi nici dunga în culorile naţionale ale Italiei, care porneşte de pe capotă şi se continuă pe acoperiş. Motivul este preluat chiar şi la interior, unde aceeaşi dungă se regăseşte pe scaunul şoferului. Culorile au fost aplicate unei scheme similare celei folosite pe ediţia specială Gallardo LP550-2 Valentino Balboni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu